1 IUNIE 2024 – Cu toții suntem copiii lui Dumnezeu!
”Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca aceștia.”
Sub acest nume s-a desfășurat, duminică, 2 iunie 2024, ediția a III-a a manifestărilor desfășurate cu ocazia ”Zilei copilului”, la Școala Gimnazială ”Emil Juvara” sat Sărățeni-Murgeni, gazda și coorganizatoarea evenimentului.
Organizator principal, Sfinția-Sa preotul paroh Alexandru Posteanu, sub egida si cu binecuvântarea Episcopiei Hușilor si a Protopopiatului Bârlad.
Au participat elevii școlii Sărățeni dar și elevi din satele din jur, însoțiți de preoții din respectivele parohii (pr. Marcel Traistă de la Bursuci, pr. Trif Marian de la Epureni, pr. Dragoș Dimofte de la Mălușteni, pr. Dumitru Galanton de la Lupești, pr. Gelu Mînzu de la Țuțcani), în total peste 150 de copii de toate vârstele.
Cuvântul de binecuvântare al Prea Sfinției Sale Ignatie, Episcopul Hușilor, a fost transmis prin intermediul Sfinției Sale Marian, consilier episcopal.
In trecere, la activitate a fost prezent pentru scurt timp si primarul orașului Murgeni, domnul Eduard Cazacu, care a mulțumit organizatorilor pentru inițiativă, dar care nu a dorit să ia cuvântul in mod oficial, tocmai pentru a evita orice implicare a politicului într-o activitate destinată copiilor.
Invitați de seamă, care au contribuit la reușita evenimentului, au fost reprezentanți ai Poliției române, ai Jandarmeriei, ai Poliției de frontieră, ai Pompierilor, împreună cu mașinile speciale din dotare, cu echipamentul specific de protecție, armamentul din dotare și cu vedeta incontestabilă, câinele lup dresat pentru intervenții speciale, Ares.
Au fost organizate mai multe ateliere tematice in care copiilor le-au fost arătate și explicate funcțiile mașinilor speciale, elevii au incercat echipamentul de protecție, au fost amprentați și au primit diplome pentru concursurile de trasee speciale și obstacole, pentru concursul de șah (profesorul de educație fizică și sport de la Mălușteni, Alin Popa).
Atelierul unde s-a stat efectiv la coadă a fost cel de ”face painting”, unde Florina Varvara, fostă elevă a școlii (actuală titulară a Grădiniței nr. 24 Iași), a contribuit la reprezentarea artistică a tot ceea ce reprezintă vara si copilăria pe fețele îmbujorate ale subiecților: culori jucăușe, fluturi, flori și desene animate.
Toate aceste activități s-au desfășurat pe terenul de sport (cu gazon sintetic) al școlii din Sărățeni, pe un fond muzical adecvat.
După atâta sport și voie bună copii au primit (datorită strădaniei neobosite a părintelui Alexandru, care a găsit sponsori generoși) hot dogi, hamburgeri, friptură la grătar, apă, suc, tort.
Seara s-a încheiat superb, cu un glorios foc de tabără (pe imașul de lângă școală) și cu lansarea (de către personal autorizat) a câtorva baterii de artificii.
O activitate asemănătoare s-a desfășurat la Floreni, pe islazul de lângă școala gimnaziala din localitate, organizator fiind Sfinția Sa părintele Dan Mereuță.
Suntem convinși că această activitate va rămâne vie în amintirea copiilor, care in această zi au un motiv în plus să fie, binemeritat, in centrul atenției.
Cei care au contribuit la reușita evenimentului au fost răsplătiți de zâmbetul, inocența și bucuria copiilor, fiind convinși că atât timp cât acest popor are copii, mai are un viitor in care să spere. Încă un exemplu împlinit de bună cooperare între Biserică și Școală!
SĂRĂȚENI
































FLORENI






















































